TOPONIMIA HUŞEANA

Deşi vechimea şi dezvoltarea oraşului Huşi au preocupat adesea pe specialişti, totuşi nu se poate afirma ca istoria sa a fost elucidată sub toate aspectele. Până astăzi s-au emis mai multe păreri referitoare la originea numelui şi a întemeierii aşezării care rămâne una din cele mai controversate chestiuni din istoria Huşilor.
Larg răspândită este teoria potrivit căreia târgul ar fi fost înfiinţat în 1460 de husiţi , adepţii lui Jean Hus, condamnat de biserică si ars pe rug în 1415.
După ce Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, i-a învins pe husiţi, o parte dintre ei s-au supus, iar altă parte s-a raspândit în diverse locuri. Unele ştiri provenite de la episcopul Marco Bandini, care la 7 noiembrie 1646 trece şi pe la Huşi, se referă la emigrarea husiţilor în Moldova în anii 1240-1460, după alungarea lor din Ungaria în urma prigoanei religioase la care au fost supuşi de Matei Corvin. Ei şi-au formulat credinţa religioasă în 38 de articole care sunt combătute de clerul catolic prin aşa numitele "Reprobationes" (c.1461), din care reiese adversitatea lor faţă de Papa şi faţă de clerii catolici. O asemenea atitudine s-a menţinut mai bine de un veac, până în 1571, când un călugăr din Trotus poate, în sfârşit, să anunte pe episcopul de Kamenec-Podolsk că ultimii "eretici din Huşi şi din Roman cu satele vecine - vreo 2000 de oameni au fost întorşi la catolicism" .
Dr. Andreas Wolf, referindu-se la originea numelui Huşi (subl.ns) şi bazându-se pe unii autori unguri, remarca "Numele Huşi (subl.ns), îl are acest loc de la husiţi, care în 1460, fiind alungaţi din Ungaria, au venit în Moldova şi au căpătat permisiune de la Ştefan cel Mare a aşeza acolo. Atunci ei au fondat acest loc, şi în amintirea stimabilului lor de atunci, Ioan Husul, i-au dat acest nume. Dar fiindcă după câtva timp cea mai mare parte din ei au fost alungaţi şi din această tară, apoi restul ungurilor husiţi a trecut la religia catolică; dar numele acestui din nou fondat târgusor nu l-au schimbat încât el, până în timpul nostru se numeste Huşii, după pronunţia ungară" . Stabilirea ungurilor husiţi în Moldova este atestată de două documente. Primul este o bulă a papei Eugeniu al IV-lea în care suveranul pontif scria: "Aflăm cu cea mai mare neplăcere cum că în regatul Moldova s-ar fi adăpostit o mulţime de eretici, mai cu seamă din abominabila sectă a husiţilor" .
Cel de-al doilea document este Raportul din 1571 în care Georgio Vasari, secretarul episcopului de Kamenec-Podolsk, comunică nunţiului papal următoarele : "Vă înştiinţez cum că Mihail Thabuk Fegediu, predicator foarte elocinte, ungur de origine, care locuieşte la Trotuş în Moldova la hotarul Transilvaniei a adus la cunoştinta episcopului de Kamenec că ungurii din oraşul Huşi şi dintr-alt oraş numit Roman şi din satele vecine, care mai înainte urmau erezia lui Jan Hus, s-au convertit la credinţa catolică" .
La 2 februarie 1589, Petru Schiopul se adresează "supuşilor noştri unguri, saşi, leşi şi tuturor celor ce sunt de legea papei de la Roma, în oraşele Iaşi, Hârlau, Vaslui şi Huşi, anuntându-le venirea celor mai iezuiţi" .
Cea mai mare parte a husiţilor au fost aşezaţi în zona Carpaţilor Orientali, iar o altă parte (mai puţini), fiind aduşi la Huşi, la Cetatea Alba şi la Cotnari pentru a cultiva viile domneşti. Pe lângă aceştia, însuşi Ştefan cel Mare a adus husiţi şi i-a colonizat dincoace de munţi . Au mai venit husiţi şi mai târziu, în Moldova, începând cu anul 1481.
Cele mai vechi vii huşene se constata, documentar şi tradiţional, ar fi fost pe "dric", pe dealul şi platoul de dincolo de pârâul Turbata, la nord-est de Huşi, spre dealul Lohanului. Conform traditiei, husiţii s-ar fi aşezat mai spre nord, pe locul numit Benta (subl.ns), în marginea Dricului, mai jos de satul Epureni şi pe aceeaşi vale, dar, din cauza unei molime cumplite, s-au mutat spre văile Turbata şi Sara. Cartierul de pe valea Sarei se numeşte Cotroceni (subl.ns). Episcopul Melchisedec îşi sprijina parerea nu numai pe aceasta tradiţie, ci pe planul Episcopiei şi al oraşului Huşi, întocmit în anul 1771 de Ioreste Dan . În acest plan se arată că este astăzi satul Corni, situat la nord-vest de Episcopie locuiau atunci "poslusnici ai Episcopiei" (oameni aduşi din alte ţări pentru serviciul ei) şi ca "acolo a fost silesce (silidte-n.n) de satul vechi de la depărtare de târg ca la un ceas". Deci episcopul crede că husiţii n-au întemeiat Huşii, ci s-au stabilit pe un teren de sat vechi. El consideră că husiţii au întemeiat la o mică distantă de curtea domnească, un sat cu centrul spre Dric, pe moşia domnească Corni, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, satul lor numindu-se Ieronim, a cărui denumire nu se ştie când s-a schimbat în Corni . Treptat, el s-a extins spre vest şi a devenit cartier al oraşului Huşi.
Deci husiţii au fost colonizaţi lânga Huşi prin deceniul al şaptelea al secolului al XV-lea, înainte ca Ştefan cel Mare sa fi ridicat curtea domneasca şi biserica.
Primii învăţaţi români care au emis ipoteza originii Huşilor de la husiţi (unguri emigranţi), a întemeierii oraşului de catre aceştia, în prima jumatate a secolului al XV-lea, au fost B.P.Hasdeu (1838-1907), Ioan Bogdan (1864-1919) si I. Lahovari .
Această opinie a fost combătută, între alţii, de Melchisedec Ştefănescu (1823-1922), N.Iorga (1871-1940), Mihai Constachescu (1884-1953), care au sustinut ideea potrivit căreia numele oraşului ar deriva de la boierul Hus (Husul sau Husea), localnic care ar fi întemeiat aşezarea Gh.Ghibanescu (1864-1963), la început, a fost categoric de părerea lui B.P.Hasdeu: "numele oraşului l-au dat husiţii veniţi aici în timpul lui Matei Corvin" şi care au fost nevoiţi să treacă la catolicism . El susţinea că "Pe la 1460, pe timpul lui Ştefan cel Mare, husiţii se asează la Huşi, căruia îi dau şi numele" .
Istoricul înclina să creadă şi chiar admite că husiţii, dintre care era poate şi acel hus, sunt fondatorii Huşilor. Locul pe care l-au ocupat ei, la început, a fost vatra târgului. Ce dovezi avem? Se păstrează şi astăzi la Husi locul unde a fost biserica catolică, care exista încă pe la 1782. Gh. Ghibănescu presupune că nu numai husiţii au dat numele târgului Husi, ci au fost oameni care locuiau departe de vatra târgului, poate pe locul unde astăzi (1887-n.n.) sunt cartierele Brosteni şi Plopeni. Aceşti locuitori veneau la târg să cumpere carne, şi care au botezat locul după numele lor. Deci aceşti oameni, de curând sosiţi, este posibil să fi dat numele târgului. Majoritatea locuitorilor vor ocupa centrul, care forma atunci târgul.
Totodată, Gh.Ghibănescu sustine faptul ca husitii, veniti pe timpul lui Ştefan cel Mare, vor primi un loc din pământul care apartinuse mai înainte lui Husea; de la el îl luase domnul; deci, trebuie să admitem, după opinia lui Gh.Ghibănescu, că acel pamânt nu era proprietate individuala a nimănui şi că nu sunt dovezi ale existenţei vreunui sat pe acele locuri . Dacă Husea, susţine istoricul, a avut proprietăţi, acestea au fost peste Prut, în jos de Leova, pe Sărata: "dar acestea sunt peste Prut , nu la Huşi unde a fost loc domnesc".
Apoi Gh.Ghibănescu şi-a schimbat părerea, sustinând ca Huşii îşi au originea de la acel boier, Husea, care exista pe la 1440 şi care a fost peste Prut pe Elan, deoarece nepotul său de fiu trăia pe la 1489, când a vândut lui Lupe armăsul proprietatea sa.
"E foarte probabil, scrie Ghibănescu, ca din marele domeniu, care era al Huşului, de pe Draslavăt, Elan şi Sărata, sa nu se fixeze numele Huşi pe locul unde a trăit, în adevăr Huşul pe Elan, nici pe Sărata, ci la porţiunea de loc unde împrejurimile au adus să se fixeze colonia de adepţi a lui Hus, omonimul boierului moldovean de pe Elan" .
Istoricul îşi manifestă îndoiala în legatură cu Sărata: "Nu se ştie - afirma el - dacă Sărata este chiar în faţa Huşilor, deoarece sunt mai multe locuri Sărata de-a lungul Prutului" . Istoricul, de fapt, caută să împace ambele părţi. Însă, după unii cercetători, nu ar fi observat esenţialul: Huşul nu a avut domeniul şi pe Draslavăt; deci locul unde este oraşul Huşi .
Gh.Ghibănescu afirma ca moşia Huşului era situată pe Sărata şi Elan, distantă de cel putin 15 km de locul unde s-au aşezat apoi husiţii. După opinia sa, nu se poate preciza din acte, întrucât moşia Huşului s-ar fi întins şi pe Draslavăţ. Din păcate, istoricul se contrazice: "Iar Marele Ştefan, zidind biserica cu moşie şi a pus temeiu unui târg", Huşii. Gh. Ghibănescu este surprins de faptul că în toate cele 3 ipostaze găsim ceva asemănător: Husea, Hus, Husin, husiţi, acelaşi radical Hus-.
Istoricul aminteşte de documentele din 1489, 20 ianuarie 1495, 1502, în care apare în mai multe locuri numele Huşului (în primul document apare forma Huşea) . În ultimele două documente se arată că Marina, fata Huşului, vinde lui Leoa partea din moşia sa de pe Elan, ce era în marginea târgului nostru, al Huşilor. Care este opinia lui Gh. Ghibanescu şi întrebările care se pun: "Marina, care era fata Huşului (documentul din 1495), era nepoata Nastei, nepoata şi aceasta a lui Mihaila Buzea". Se pune întrebarea dacă Husea şi Huşul erau, oare, aceeaşi persoană. Huşul murise în 1495, deoarece Marina vinde moşia în acel an .
Părerea istoricului este că Huşul, tatăl Marinei din 1495, nu este acelaşi cu Husea, moşul lui Stanciu din 1489, aşa cum crede Melchisedec. "Husea - afirma Gh. Ghibanescu - a trăit înaintea lui Huşul", cum implicit rezultă şi din documente .
Mărturiile arheologice ne duc la ideea ca oraşul Huşi a fost întemeiat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Poziţia sa avantajoasă, din punct de vedere geografic, economic şi comercial îi permite o dezvoltare rapidă. În perioada 1400-1574, când în Moldova a fost o oarecare stabilitate economică şi socială, numărul satelor a crescut simţitor, s-a intensificat schimbul de produse şi s-au înfiinţat aşezări noi. De atunci datează cele mai multe sate vechi: Epureni, Duda, Pâhnesti, Ghermănesti, Drânceni, Râşeşti.
Însă cea mai însemnată localitate, în jurul careia gravitează dezvoltarea întregului ţinut al Fălciului, este localitatea Huşi. Într-un document din 1414-1419 , Alexandru cel Bun daruieşte zugravilor Nichita şi Dobre, două sate pe Draslaviţa (Crainiceşti şi Leucuşeşti), carora li se arata hotarele. Documentul este foarte important, pentru că ne prezintă satele existente în zona Huşilor de astăzi, încă din secolul al XIV-lea, în aproprierea Prutului la nord de Huşi.
Din punct de vedere documentar, localitatea Huşi apare, pentru prima dată, în scrisoarea din 17 decembrie 1487, trimisă de Ştefan cel Mare braşovenilor, scrisoare redactată "In Huschy" . Acesta le scrie că a înţeles solia turcească prin concetăţeanul şi juratul lor, Nicolae şi ca tot prin el îşi exprima unele dorinţe către dânşii: "Iohanes Stephanus woyewoda, dei gracia dominus heresque terre Moldavie. Famosis dominus, indici et iuratis civitatis Brassoviensis,vicinis et amicis nostris (subl.ns) amicicie incrementum. Ffamosi domini vicini et amici nostri dilecti. Rebus et negociis vobis, plane et clare inthellexiumus per eundem, quod iterum ad vestras quedam nostre mentis desideria itimamus ffamositates. Cui in his referendis fidem vestre velint adhibere ffamositates. Datum in Huschy decima septima mensis decembris, anno Domini millesimo quadringentesimooctuagesimo septimo" . (Pecetea pierdută, Originalul în arhiva oraşenească a Braşovului, p. 379 Copie la Academia română).
Mihai Costachescu pomeneşte de râul Sărata din tinutul Fălciului, care se varsă în Prut mai sus de Berezeni, iar Sărata de dincolo de Prut se vărsa în jos de satul Hănăseni. La Gura Săratei s-a aflat un sat dincolo de Prut . I. Bogdan evidentiază faptul ca satul Ulmi şi jumătate şi Huşeani, se află în jos de gura "Săratei şi cu Sărata, foste ale lui Stanciul Husea" .
După cum am arătat, Melchisedec combate ideea ca husiţii ar fi dat numele aşezării. Întemeindu-şi părerea pe documentul din 13 martie 1489, în care este mentionat numele Marinei, fata Husului, care a vândut moşia sa de pe Elan, o bucată de loc pe Sărata, lui Leoa, el considera că boierul Husul stăpânea o moşie întinsă care cuprindea nu numai locul unde s-a format târgul Huşi, vatra satului Buzeşti şi bucata de pamânt dinspre Ialan (râul Elan) , dar şi un loc la răsărit de Prut, pe râul Sărata unde fusese odinioară Târgul Săratei . Desfiinţarea acestui târg este în legatură cu faptul că locuitorii de acolo s-au mutat la Huşi, a cărui înfiinţare coincide cu acele timpuri. De ce s-au strămutat? Noua aşezare oferea o mai mare siguranţă târgovetilor prin poziţia locului înconjurat cu dealuri şi codri pe de o parte, iar pe de altă parte vecinatatea cu Prutul, care era o piedică în calea năvălirii tătarilor şi turcilor. Huşii au devenit astfel un însemnat punct strategic pentru apărarea tării. De aceea Ştefan cel Mare a fixat o reşedinţă la Huşi pentru necesităţile sale militare, aşa cum exista şi la Vaslui.
Referindu-se la documentul din 13 martie 1489, Mihai Costachescu scrie: "din hotarul Albotestilor, la gura Săratei şi o silişte peste Prut, unde a fost Târgul Saratei mai sus de gura Săratei, cel întâiul a fost al neamului lui Oana vornicul, cea dea a doua a lui Giurgiu Husea". Opinia sa apărea totuşi sub rezerva: "Nu este deloc exclus ca Huşii sa-şi aibă originea în acest stravechi Hus, care-şi avea proprietătile chiar în această regiune" .
Prin actul amintit, publicat de I. Bogdan, Ştefan cel Mare da lui Lupe Armasul întărire pentru o bucată de pământ în hotarul Alborteştilor, cumpărată de la nepoţii lui Oana vornicul şi o selişte peste Prut, unde a fost târgul Săratei mai sus de gura Săratei, pentru 58 galbeni tătărăşti, cumpărată de la "Stancu fiul lui Giugiu al lui Husea" .
În suretul de pe ispisoc de la Ştefan Voievod, domn al Tarii Moldovei, scris de Toader diiac în Suceava, din 15 octombrie 1491 (leat 6999.octombrie 15), păstrat numai în traducerea românească, nu şi în originalul slav, precizând punctele de reper: "şi din gios de pădure în capul dumbrăvii, în dreptul pădurii la movila săpată, şi apoi în gios piste Zapodia şi piste drum ce merge de la Vaslui la Huşi" . Felul cum sunt amintiţi Huşii, de acelaşi rang cu Vasluiul, dă impresia unei aşezări bine cunoscute de o anumită vechime.
Se constată un stăpân de moşie, numit Huşul, în documentul din 22 ianuarie 1495, mentionat de episcopul Melchisedec, păstrat între documentele Buzeştilor, prin care Ştefan cel Mare confirma lui Neagul Dumia şi fratelui său Balos un sfert din satul Buzeşti, 38 de pe Sărata, cumpărat de acesta de la Nastea, nepoata lui Mihaila Buzea - de aici numele satului - şi de la nepoata ei Marina, "fata lui Husul" . Melchisedec mentionează următoarele: "Nastea, nepoata lui Mihaila Buzea şi nepoata ei Marina, fata Husului, vând a patra parte din satul de pe Sărata, anume Buzeşti", limita fiind "după vechiul hotar pe unde în vechi au apucat" .
Huşul este amintit şi în actul din 23 ianuarie 1495, prin care Ştefan cel Mare confirma fraţilor Leea şi Petru "o bucată de pământ pe Sărata, parte ce este din lalan şi ce iaşte, pe din gios de târgul nostru Huşi, ce iaşte pe Drislaveţu, fosta de demult a lui Mihail Buznea şi a lui Hus, cumpărata de ei de la Nastea şi cu nepoata ei Marina, fata Huşului" . În aceste acte se insista asupra faptului că moşia lui Husul era pe Sărata. Deci se vinde o bucată de pământ din moşia de pe Sărata", care începe din hotarul târgului domnesc Huşi, aşezat pe Draslavăţ.
Moşia pe care era satul de atunci nu a aparţinut lui Hus şi nici Marinei, fata lui, aceasta moşie fiind aşezată pe Sărata, din "hotarul târgului în jos", pâna dincolo de vărsarea "de gura Săratei" şi de Prut. Sărata izvorând din dealurile de la sud de Huşi se varsă în Prut, la circa 35 kilometri de oraş. Rezultă, deci, întinderea moşiei moştenitorilor Huşului, care începea din apropierea Huşilor şi trecea dincolo de Prut.
Prin ispisocul din 23 ianuarie 1502, Ştefan Voievod confirma lui Leva (Loa) şi fratelui său, Petru, o bucată de loc pe Sărata, partea de pe Elan (Lalan) care se află mai jos de hotarul târgului Huşi, cumpărată de la Nastea, nepoata lui Mihaila Buzea şi de la nepoata ei Marina, fata Huşului, cu 40 de zloti tătărăşti. Documentul menţionează din nou hotarul: "iar hotarul acelei bucăţi de pamânt să fie hotarul târgului nostru Huşi în jos, iar despre alte părti să fie după vechiul hotar, precum au apucat din veci" . Prin urmare, satul de mai înainte, târgul Huşi din 1502, era aşezat la nord de moşia Huşului şi deci s-a învecinat "din veac" cu acea moşie care se întindea la vale de-a lungul Săratei.
Este ştiut faptul ca târgurile erau proprietăţi domneşti şi că posedau în jurul lor întinse teritorii . Este adevărat că domnii dăruiau terenuri, moşii şi sate. Ei îşi însuşeau moşii prin cumpărare, schimb sau confiscare.
În sfârşit şi uricul din 13 septembrie 1503 aminteşte de un loc lânga Sărata, mai jos de gura pârâului Căpătânoasa , un loc din pustie la Sărata, în jos de gura pârâului. În hotranica se arata Troianul, dovada că e Sărata de dincolo de Prut.
Virgil Caraivan, publicist şi istoriograf bârlădean, afirma în studiul Huşi ca "numele Huşilor vine însă de la un stăpânitor al acestor locuri, Huşul. Moşia Huşului a devenit prin răscumpărare domnească". Este şi el de părere că târgul Sărata a fost desfiintat din cauza năvălirilor din afară, iar locuitorii de acolo s-au mutat pe teritoriul actualului oraş.
Dacă numele Huşi ar fi fost dat în amintirea reformatorului Jan Hus, logic ar fi să nu-l mai întâlnim şi la alte localităţi, ori să-l mai găsim şi la alte aşezări din regiunile în care au fost husiţi, astăzi catolici, ori rămaşi în credinţa lor.
Totuşi în România au mai fost localităţi cu acest nume sau asemănătoare, aşezări în care n-au locuit husiţi şi nu-l întâlnim în regiunile unde trăiesc aceştia. Există un Huşi în comuna Preoteşti, la 7 km sud de Fălticeni, un Huşeni (la 7-8 km de Simleul Silvanei) şi un Huşia în Sălaj, pe râul Someş, pe drumul Jimbou-Chelniîa. Mai sunt menţionate o localitate Huşi, în ţinutul Hârlău, Huşeni, târgul Huşului în tinutul Tutova . Huşenii trebuie să fi fost actualul sat Ivăneşti de pe Rahova (din fostul ţinut Tutova) şi, în sfârşit, Huşcaria (loc în Fălticeni).
În ceea ce priveşte numirile date de husiţi localităţilor întemeiate de ei, unii specialişti consideră că nicăieri în zona în care au ajuns husiţii nu întâlnim o analogie pentru Huşii din Moldova. Afirmaţia lui Gh. Ghibănescu că orasul a fost numit de localnici cu numele noilor veniţi a fost combătută, deoarece acestia trebuiau să dea denumirea aşezării, nu să aştepte să le fie dată de alţii .
În legătură cu originea numelui Huşi, a mai circulat o părere amintită de episcopul Melchisedec, dar pe care nu şi-o însuşeşte. Este vorba despre o versiune populară care arată că, într-o perioadă mai veche, pe locul unde se află astăzi oraşul Huşi, ar fi fost numai o măcelărie (Căsăpie, mesercie), de unde locuitorii satului Corni cumpărau carne, care în lb. maghiară se numeşte Hus (se pronunta Huşi) şi de aici ar proveni numele oraşului Huşi. Gh. Ghibănescu este de părere că, deşi există o asemănare între cuvintele Hus şi Huşi, totuşi nu trebuie să vedem de aici o legatură între ele . Părerea lui Gh. Ghibănescu cu privire la originea numelui Huşi, de la gaşca (porecla), s-a dovedit a fi falsă: "legătura ce vrea să stabilească însă Ghibănescu între Huşul şi Ghervasa Gansca (Gasca), un presupus urmaş al fratilor Leva şi Petru de la 1502 e cu totul arbitrară. Huşul ca nume propriu sau Huşii ca nume de târg n-au nimic a face cu porecla Gasca sau Gansca (forma arhaica a lui Gasca), cum n-au a face nici cu ungurescul Hus (citeste Hus - carne)" .
În cele mai vechi documente slavone găsim că numele acestei localităti era utilizat la plural (de ex., în documentele (Uricele) domnesti emise în Huşi). Alteori acest nume este utilizat la singular, de exemplu, în inscriptia slavonă care se pastrează deasupra uşii bisericii lui Ştefan cel Mare, în care se arată că ea s-a zidit în Huso. Această dublă denumire folosită în documente - după opinia lui Melchisedec - provine de la unele persoane care au posedat acele locuri de la domnie prin danie sau prin vânzare-cumpărare.
După moartea proprietarului, beneficiarii erau urmaşii acestuia (mai mulţi posesori). Aşa se explica, de exemplu, folosirea singularului în cazul moşiei lui Dolheciu, a Armaşului, a Huşului şi trecerea denumirii locului din singular în plural: Dolhescii, Armaşenii, Huşii etc. De asemenea, în timpul lui Petru Rareş, denumirea apare la plural .
Argumentul că dacă oraşul de astăzi şi-ar fi luat numele de la un prim proprietar, Huşul, s-ar fi numit "Huşuleni" sau "Huşeni", nu este convingător, pentru că întâlnim şi alte toponime de tipul Huşi (fara sufixele -eşti, -eni, precum Iaşii care derivă de la un Iaş, Tamaşii de la un Tamaş (ung. Tamaş-Toma), Târzii (de la Târziul) etc. . Iorgu Iordan, care este de aceeaşi părere cu Melchisedec, arată că între ele există o simplă legătură etimologică: numele de husiti este apelativul vechi şi dialectal ceh-hus, ucr. Hus -gasca şi reprezintă forma de plural a lui Hus (ul). Hus este numele pe care l-a purtat reformatorul religios ceh şi care, de origine slavă, înseamnă în limba cehă gască. Deşi atât data întemeierii oraşului, cât şi data transformării aşezării rurale în târg în vremea lui Ştefan cel Mare este incertă, totuşi rămâne semnificativă prezenta numelui de persoană Hus (Husul) în perioada amintită în zona târgului Huşi . Melchisedec, care considera ca numele de Huşi provine de la boierul Huşea, atrage atentia, totodată, asupra faptului că multe din satele noastre şi-au luat denumirile de la vechii proprietari .
Trebuie avutîn vedere şi obiceiul de la noi,în Evul Mediu, de a se da denumirea unui loc după numele proprietarului. De exemplu: "Oboroc - Oboroceni (Roman), Baloş - Baloşeni (Neamt), Zarna - Zarneşti, Duma - Dumeşti, Harman - Harmaneşti (Suceava), Grozea - Grozeşti (tinutul Trotuşului, apoi tinutul Bacaului), Talaba - Talaba (Vaslui), Capotescu - Capoteşti (Falciu), Felea - Feleşti, Pascu - Paşcani, Birau - Biraieşti, Nicoara - Nicoreşti, Pogan - Poganeşti (Falciu).
Se observă şi fenomenul contrar (secolul al XIX-lea), adică proprietarul lua numele de la moşia ce o are spre a se deosebi de ceilalţi care au acelaşi nume . Stabilirea husiţilorîntr-un loc ce poartă numele unui vechi întemeietor de aşezare rurală, Hus, poate fi o simplă coincidenţă. Până la descoperirea de noi izvoare istorice şi la elucidarea problemei originii numelui şi a întemeierii oraşului, considerăm deosebit de preţioase informaţiile oferite de B. P. Hasdeu, N. Iorga, C. C. Giurescu, M. Costachescu, Melchisedec, I. Bogdan s.a. Pe baza lor, putem emite ipoteza că întemeierea actualului oraş a avut loc ca urmare a strămutării locuitorilor fostului târg al Săratei, situat pe malul stâng al Prutului, în dreapta acestui râu, într-un loc mai ferit, tot pe moşia Huşului.